Articole  
 

„Virusul“ piercingului se transmite in gasca

„Perforatul“ buricului si al sprancenelor e o moda care castiga tot mai multi adepti si la noi in tara. Tinerii de pana in 22 de ani sunt cei mai atrasi de piercinguri. Psihiatrii spun ca ei apeleaza la astfel de accesorii pentru a impresiona sau pentru a-si marca apartenenta la un grup.

Vivi are 25 de ani si primul piercing si l-a facut in urma cu patru ani, in nas. Intre timp si-a mai pus un cercel in spranceana si unul in buza. „Strasul din nas mi l-am pus pentru ca mi se pare foarte sexi si pentru ca mi-a placut cum imi sta, mi-am mai pus un cercel in buza si, acum un an, mi-am facut ultimul piercing, in spranceana, care cred ca va fi si ultimul", spune tanara, care atrage destule priviri pe strada. „Cand merg cu mijloace de transport in comun, unii se uita ciudat la mine pentru ca nu sunt obisnuiti sa vada oameni diferiti, dar nu ma deranjeaza", explica Vivi. Ea sustine totusi ca nu si-a facut piercingurile ca sa atraga atentia, ci pur si simplu pentru ca ii plac si crede ca i se potrivesc. „Le consider niste accesorii. Unii isi pun bratari sau lantisoare, eu imi pun cercei, pentru ca imi plac", incheie tanara din Buzau.

Si bucurestencei Laura ii plac cerceii. Pe langa cei patru din urechi, mai are unul in spranceana stanga, pe care si l-a pus in urma cu aproximativ un an si jumatate. Tanara, in varsta de 27 de ani, spune ca a ales sa-si faca piercing pentru ca i s-a parut ca se potriveste foarte mult caracterului ei. „M-am gandit si la unul in nas, dar nu cred ca mi se potriveste si nici nu prea mi se pare atragator. Nici in spranceana nu mi se pare atragator, doar ca il gasesc foarte interesant", spune Laura.

„Mi se potriveste si ma completeaza"

Cu toate ca asculta muzica rock si ca in cercul ei de prieteni mai sunt persoane care au sau au avut piercinguri, bucuresteanca afirma ca nu a fost influentata nici de anturaj si nici de stilul de muzica pe care il indrageste.

„Nu am vrut sa copiez nicio vedeta rock, nici nu mi-am facut piercingul ca sa-mi arat vreo preferinta muzicala sau stilistica si nici atat ca sa atrag atentia. Pur si simplu mi s-a parut ca mi se potriveste ca accesoriu si ca imi completeaza oarecum infatisarea", explica Laura. Ea mai spune ca foarte multi dintre amicii ei au observat cercelul la mai bine de doua saptamani dupa ce si l-a pus si ca unii dintre ei credeau ca il are de foarte mult timp, „asa de mult i se potriveste". In prezent, piercingul nu o deranjeaza in niciun fel, dar la inceput, spune ea, a avut destule probleme.

„Am avut o infectie care a durat vreo trei luni. Dar numai din cauza mea, pentru ca nu am stat cuminte si am tot umblat la el, iar rana nu a apucat sa se inchida. Acum nu mai am niciun fel de problema", povesteste Laura. Si astea, cu toate ca nu-l da aproape niciodata jos. „Atunci cand ma duc la coafor sa-mi tund bretonul il mai scot, pentru ca le cam incomodeaza pe stiliste", spune ea.

Clienti cu varste de 16-22 de ani

Proprietarii de saloane de tatuaje si de piercinguri spun ca cei mai multi dintre clientii care vor sa-si puna cercei in diferite zone ale corpului, mai putin in urechi sunt tineri cu varste cuprinse intre 16 si 22 de ani.

„Pentru tatuaje vin si clienti cu varste de peste 45 de ani, dar pentru piercinguri vin numai tineri, cu varste de pana in 22-23 de ani. Sunt destui clienti care vor sa-si puna un piercing, noi avem cel putin doi-trei in fiecare zi", spune Elisabeta Ittu, proprietara primului salon de tatuaje si piercinguri din Bucuresti, Fashion Tattoo - salon deschis de fotbalistul dinamovist Marius Niculae in 2003.

Ce vor tinerii

Zonele in care tinerii prefera sa fie „perforati" sunt buricul, buza si spranceana, mai spune Elisabeta Ittu. „Cele mai multe fete care vin la noi vor cercei in buric. Piercingurile in buza sunt, de asemenea, destul de solicitate, iar cele in spranceana sunt apreciate si de fete si de baieti", explica Elisabeta. Ea spune ca cei mai multi dintre tinerii care isi fac piercinguri sunt influentati de anturaj. „Vad la un coleg sau la un prieten, le place cum ii sta si vin sa-si puna si ei. Nu am auzit pe niciunul ca vrea sa copieze vreun cantaret sau vreun actor. Cu toate acestea, este o moda care castiga din ce in ce mai multi adepti si la noi in tara."

Preturi rezonabile

Preturile practicate de saloanele de piercing nu sunt foarte mari si nici nu difera mult de la un centru la altul. Pentru un piercing in buric, in buza, in spranceana sau in cartilagiul urechii, doritorii trebuie sa plateasca intre 80 si 100 de lei, iar cercelul este inclus in pret.

" Mi s-a parut ca cercelul mi se potriveste ca accesoriu si ca imi completeaza oarecum infatisarea."
Laura, 27 de ani

Englezii, cei mai „blindati"

John Lynch are fata acoperita de „fiare“

Un pensionar in varsta de 78 de ani din Marea Britanie figureaza in Cartea Recordurilor drept barbatul cu cele mai multe piercinguri din lume. John Lynch are nu mai putin de 241 de cercei si alte accesorii pe tot corpul, dintre care 150 sunt aplicate numai pe cap si pe gat. In tinerete a fost manager la o banca din Hertfordshire (Anglia), iar in prezent locuieste in Apsley, o regiune din sudul Angliei. Acum, singura lui mare suparare este ca nu poate calatori prin lume pentru ca aparatele de securitate de pe aeroporturi nu-i permit sa urce in avion.

Femeia cu mii de piercinguri

Elaine Davidson are peste 6.000 de cercei pe tot corpul

De partea celalta, Elaine Davidson este „Femeia cu cele mai multe piercinguri", potrivit Cartii Recordurilor. In 1997, Elaine Davidson avea 280 de piercinguri, insa odata cu trecerea anilor numarul lor a crestut simtitor: 462 in 2000, 720 in 2001, 3.950 in 2005, 5.920 in 2008. In luna februarie 2009, Elaine a ajuns la un total de 6.005 piercinguri si se pare ca s-a oprit aici. Zona cea mai acoperita de cercei si alte metale este cea intima, unde are 500 de piercinguri. Elaine Davidson este nascuta in Brazilia, dar locuieste in Edinburgh (Marea Britanie), unde lucreaza ca asistenta medicala. „Imi place la nebunie sa fiu asa! Este distractiv si nu as renunta la modul in care arat. Unii oameni se uita la mine si cred ca port o masca. Dar mie imi place la nebunie. Imi voi face si mai multe piercinguri", a declarat femeia dupa ce a primit distinctia.

Moduri extreme de a iesi in evidenta

  • Pasionatii de piercinguri recurg si la alte metode pentru a iesi in evidenta.
  • Umflaturi saline - se injecteaza o solutie salina sub piele, in general sub scalp, si se modeleaza cu degetele in functie de preferinte, modificand astfel forma capului.
  • Implanturile sub piele sunt alese de cei care vor sa iasa cu adevarat in evidenta. In general aleg sa-si puna coarne sau creste pe sub pielea capului.
  • Tatuaje in globul ocular - se injecteaza un tus special in ochi pentru a colora albul ochiului.

„Intepaturile", numai la salonul specializat

Acele care se folosesc la efectuarea piercingurilor pot transmite boli precum hepatita B sau C si SIDA. Presa internationala a scris in mai multe materiale despre persoane care au suferit complicatii in urma piercingurilor. Printre ele, si cazul unei italience care nu s-a vaccinat impotriva hepatitei si un piercing i-a provocat o coma profunda. Viata i-a fost salvata doar printr-un transplant de ficat. Specialistii spun insa ca, atat timp cat bijuteriile sunt montate de un profesionist intr-un salon special amenajat, riscurile sunt minime. „Daca piercingul este facut in alte conditii - acasa sau in scara blocului, de prieteni «care se pricep» - riscurile sunt enorme. Cei care aleg ultima varianta pot face o suprainfectie, cu tot cortegiul de complicatii pe care le presupune aceasta. Daca nu sunt sterilizate instrumentele, orice germeni prezenti pe aceste obiecte pot reprezenta sol microbian pentru diferite infectii", spune chirurgul plastician Ioan Lascar.

Parerea Specialistului

Elisabeta Ilie,
Psiholog

Cu aceste podoabe vor sa compenseze lipsa stimei de sine

Motivele pentru care tinerii apeleaza la aceste podoabe sunt numeroase si difera de la un individ la altul. Multi o fac din nevoia de atentie, altii il considera un mod de exprimare sau, prin piercing, isi arata apartenenta la un grup.

Dar cei mai multi o fac pentru ca este la moda si este «cool». Nici ei nu stiu de ce o fac. Nu au un motiv anume, isi pun cercei la intamplare, la recomandarea prietenilor sau din nevoia de identificare cu grupul din care vor sa faca parte. Indiferent ca vorbim de podoabe, machiaj, tunsoare sau stil vestimentar atipic, este clar ca facem asta pentru ca dorim sa fim altfel, pe de o parte, si la fel cu «ai nostri», pe de alta parte. De regula, cei care se acopera cu tot felul de astfel de accesorii sunt indivizi care vor sa compenseze stima de sine scazuta, sunt persoane nesigure pe ele, nemultumite de propria personalitate, care se considera «sterse», anonime si care incearca sa se ascunda, de fapt, in spatele acestor masti. Cu cat apeleaza mai mult la aceste podoabe, cu atat mai mult vor sa scoata in evidenta aceasta latura si mai putin ceea ce inseamna ca persoana dincolo de aceste aparente.

" Cei mai multi isi pun cercei la recomandarea prietenilor sau pentru identificarea cu grupul din care vor sa faca parte."

Sursa online Adevarul: „Virusul“ piercingului se transmite in gasca

<< inapoi

 
 
     
Toate drepturile rezervate www.elpsi.ro
Webdesign www.xtrem-division.ro
ClickLink.ro Medicina INFOS.RO - DIRECTOR WEB Smarty Web Director Total Top Director web