Articole  
 

De ce ne pierdem cu firea?

Ne enervam din ce in ce mai des si, de multe ori, din nimicuri. Nu ne gandim insa niciodata de ce ajungem aici. Situatiile neplacute in care ajungem, fara voia noastra, ne fac adesea sa ne enervam pentru ca nu le evaluam corect.

Te trezesti de dimineata. Prea devreme pentru gustul tau. Dar trebuie. Si la un moment dat incepi sa te enervezi. Te grabesti. Cafeaua da in foc. Pleci repede de-acasa.

Traficul este infernal. Ajungi la serviciu deja iritat. O discutie in contradictoriu si gata! Simti ca esti un butoi cu pulbere, care poate exploda in orice moment. Iar lucrurile nu se opresc aici.

Ne iesim din fire si acasa. Ne enervam tot mai des si, uneori, chiar din nimicuri.

“Ma enerveaza la culme aglomeratia din metrou. Oamenii care nu asteapta sa cobori si te imping inapoi, sa intre ei in vagon”, ne-a spus Ramona R., de 26 de ani.

“Ma enerveaza faptul ca am de lucru mult si, daca rezultatele nu se vad pe moment, toata lumea considera ca nu fac nimic, iar unii mai au tupeul sa ma intrebe si de ce sunt obosit”, a afirmat, la randul sau, Horia M., de 37 de ani.

“Uneori, ma rastesc la ei”, a adaugat acesta. Cateodata ne dam seama ca am depasit masura. Ne promitem ca data viitoare vom fi mai calmi, dar reactionam la fel.

Ba mai mult, ni se intampla sa ne enerveze numai faptul ca langa noi sunt si oameni calmi. Cand depasim masura, nu ne gandim de ce am ajuns acolo.

Frustrarea conduce la furie

De fiecare data cand suntem pusi in situatii neplacute, ne suparam sau ne simtim frustrati. Enervarea este doar o consecinta a acestei stari emotionale.

Potrivit psihoterapeutului Corina Ciobanu, cand suntem impiedicati sa ne implinim dorintele, cand ne confruntam cu o situatie pe care am prefera sa o evitam, suntem nefericiti.

Acest sentiment de disconfort se poate transforma rapid in furie, iar starea noastra este perturbata si mai mult.

Starea de nervozitate apare ca urmare a gandurilor noastre, in momentul in care ne raportam la o situatie data. De exemplu, un prieten intarzie la intalnire.

Gandurile de genul “e neserios, trebuia sa vina la timp” pot provoca starea de nervozitate persoanei respective”, a explicat pentru “Adevarul” psihologul Elisabeta Ilie.

La randul sau, psihologul Lena Rusti a afirmat ca enervarea poate aparea atunci cand ajungem intr-o situatie care ne da o stare negativa, de neputinta, de inferioritate, de neincredere. Situatia este cu atat mai neplacuta cu cat avem sentimentul ca nu noi suntem cei care putem schimba lucrurile.

“Alteori, enervarea apare atunci cand trebuie sa recunostem ca nu putem face un lucru si asta devine evident pentru cei din jur”, a explicat Rusti.

Femeile isi exprima furia altfel decat barbatii

Specialistii spun ca femeile si barbatii nu se enerveaza din cauze diferite, ci se manifesta diferit. “Femeile isi pot exprima starea de enervare ca vulnerabilitate, pot plange mai usor.

Barbatii pot avea tendinta de a parea ca au situatia sub control si atunci vor incerca sa se calmeze mai repede”, a subliniat Rusti.

Pe de alta parte, in cazul barbatilor, furia este perceputa, adesea, ca un semn al virilitatii, considera expertii de la Asociatia Americana de Psihologie. Potrivit lor, “in cazul femeilor, furia nu este incurajata”. Este perceputa, mai degraba, ca un act “neplacut si lipsit de feminitate”.

Furia lor poate fi manifestata pasiv-agresiv, printr-o tacere exagerata sau prin barfe distructive. in urma unui studiu, profesorul de psihologie Raymond DiGiuseppe, de la St. John’s University a ajuns la concluzia ca spre deseobire de barbati, femeile sunt manioase mai mult timp, au mai multe resentimente si nu se exteriorizeaza foarte mult.

Nu in ultimul rand, unele au tendinta de a-si face o lista de persoane despre care spun ca le-au scos din minti si cu care nu mai intentioneaza sa vorbeasca vreodata in viata.

Mania se potoleste cu varsta

DiGiuseppe a descoperit ca pe masura ce inainteaza in varsta, oamenii au tendinta de a fi mai putin furiosi.

Si diferentele dintre sexe, in ceea ce priveste manifestarea, se atenueaza in cazul celor trecuti de 50 de ani. Barbatii sunt, in continuare, mai predispusi la agresivitate, iar femeile mai inclinate spre episoade lungi de furie.

Chiar daca mai multe persoane ajung la un moment dat intr-o situatie neplacuta, frustranta, nu toate se enerveaza. Specialistii spun ca starea, intr-o astfel de imprejurare, depinde foarte mult de personalitatea si temperamentul fiecaruia in parte.

"Cei care sunt calmi cand altii se enerveaza stiu cum sa depaseasca situatia conflictuala" Elisabeta Ilie, psiholog

Suferinte fizice si profesionale

Suprasolicitarea poate duce la tulburari psihosomatice, la boli cardiovasculare, la boli ale sistemului digestiv sau respirator, a atentionat Lena Rusti.

O persoana nervoasa poate avea dureri de cap, se poate confrunta cu scaderea capacitatii de memorare si concentrare. Cresterea tensiunii arteriale, slabiciunea generala, somnul agitat pot fi, de asemenea, consecinte ale starilor de enervare repetate.

Enervarea strica reputatia

Crizele de nervi pot avea insa si consecinte in materie de imagine. Dar, mai mult in cazul acelor femei care nu-si pot stapani accesele de furie.

Un studiu facut de Victoria Brescoll de la Yale University arata ca o femeie care-si iese din fire usor la locul de munca poate fi considerata mai putin potrivita pentru a ocupa functii de conducere.

in acest timp, barbatii care se enerveaza si se manifesta ca atare se bucura de admiratie. De altfel, mai multe cercetari privind barbatii furiosi au indicat ca atitudinea acestora este asociata deseori cu capacitatea lor de a-i domina pe cei din jur.

Femeile care au astfel de stari sunt considerate “lipsite de control”. Daca nu sunt calme, nu sunt considerate rationale. Nu in ultimul rand, a afirmat Brescoll, barbatii care se infurie usor sunt mai bine platiti decat femeile cu aceeasi atitudine.

Calmul, o recompensa

O persoana care se simte echilibrata cand cele din jur isi pierd controlul se poate simti recompensata prin propria ei stare, fapt care ii da o senzatie de bine.

Calmul poate fi pastrat, spun psihologii, printr-o evaluare corecta a situatiei, prin acceptarea interlocutorului, cu punctele sale de vedere diferite. Toleranta joaca un rol extrem de important. De asemenea, fiecare trebuie sa comunice si sa se inteleaga bine cu cei din anturaj.

Acest lucru poate veni odata cu obtinerea unei stari de echilibru interior, dar poate fi invatat si prin tehnici de relaxare. Fiecare trebuie sa-si cunoasca obiectivele si sa fie constient de limitele sale.

Top 10 lucruri care ne enerveaza

Fara a avea rigurozitatea unei cercetari sociologice, putem spune ca majoritatea motivelor de enervare se regasesc in lista de mai jos.

Fie ca e vorba de enervarea provocata de inghesuiala sau de cea care vine din obligatia de a da spaga, cele mai multe pot fi incadrate in grupe de motive. Ordinea din top poate sa difere mult de la un individ la altul

1. Invadarea spatiului personal (inclusiv cicaleala, pisalogeala, imixtiunile in viata personala etc.)
2. Razgandelile / nerespectarea promisiunilor
3. Amanarile si intarzierile
4. ingamfarea (inclusiv fitele, aroganta, ostentatia)
5. Blocajele sociale (ca lipsa banilor, birocratia etc.)
6. Regulile absurde sau lipsa regulilor unde ar fi fost cazul
7. Prostia
8. Lipsa de intelegere, de incredere, reprosurile nemeritate
9. Excesele legate de serviciu (munca in zadar, in exces etc.)
10. Lipsa de civilizatie

Sursa online Adevarul: De ce ne pierdem cu firea?

<< inapoi

 
 
     
Toate drepturile rezervate www.elpsi.ro
Webdesign www.xtrem-division.ro
ClickLink.ro Medicina INFOS.RO - DIRECTOR WEB Smarty Web Director Total Top Director web